royal clipper

Royal Clipper, una dintre cele mai luxoase nave cu vele din lume, vine in Portul Constanta

La Constanta vine o noua nava de lux, de aceasta data una cu vele! Royal Clipper este programata sa stea in Portul Constanta timp de 12 ore, pe data de 21 mai 2016 (sambata). Conform Mediafax, Royal Clipper ajunge in port avand la bord 147 de turisti, majoritatea americani. Aceasta vine din portul Burgas din Bulgaria si urmeaza sa plece inapoi spre tara vecina, mai exact spre Varna.

Royal Clipper este in prezent sub pavilion maltez, fiind construita de Stocznia Gdanska / MerwedeShipyard. Nava are o capacitate maxima de 227 de pasageri plus echipajul format din 106 persoane. Exista 114 cabine de lux. Lungimea navei este de 135 de metri, cu 42 de vele. Conform sursei citate, Royal Clipper a fost lansata la apa in anul 2000, in prezenta reginei Silvia a Suediei, iar designul navei a fost inspirat de Preussen, o legendara nava de lupta germana.

Turistii care vor vizita astfel Constanta pot profita de Festivalul Scoicilor din Piata Ovidiu (editia 2016), dar si de Noaptea Muzeelor. Nava ramane putin timp la Constanta – conform programului oficial, ar trebui sa plece deja inainte de miezul noptii. A devenit deja obisnuit ca multe nave de lux de pasageri sa vina la Constanta, din aprilie si pana in toamna.

3 comments

  1. Cu velierul este si mai interesant fata de calatoria cu vapor „normal”. Poti incerca cu velier mai mic, sunt cateva pe timpul verii care ofera excursii foarte interesante de 2-3 ore – in special in Limanu (langa Mangalia si 2 Mai).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *