Bucurie de Paşte – acţiuni în Negru Vodă şi Oituz realizate de Asociaţia United Hands Romania

În ultimele două week-end-uri, voluntarii Asociaţiei United Hands Romania au realizat acţiuni umanitare în satele Negru Vodă şi Oituz din judeţul Constanţa. Au fost distribuite fel de fel de ajutoare, de la îmbrăcăminte şi încălţăminte la produse de igienă, jucării şi produse alimentare pentru copii şi familiile lor. Încă din luna martie, Asociaţia United Hands Romania a iniţiat campanii online pentru strângerea de ajutoare, inclusiv cadouri de Paşte pentru copiii din familii sărace.

Mai întâi, la Negru Vodă au fost aduse cadouri pentru 30 de copii vulnerabili. În plus, alimente au fost duse la Biserica din localitate, acolo unde unii copii din familii modeste primesc zilnic hrană. La Oituz, au fost de asemenea distribuite cadouri pentru 35 de copii. Comunitatea locală a primit voluntarii Asociaţiei United Hands Romania cu multă caldură: îmbrăcaţi festiv, în costume populare, copiii au susţinut un spectacol de dansuri şi cântece. Aproximativ 15 familii sărace au primit îmbrăcăminte şi alimente pentru a se bucura mai mult de Sărbătorea Paştelui.

Pe data de 20 aprilie a fost organizată o acţiune specială la Negru Vodă, la Locuinţele Protejate din localitate, acolo unde există adulţi cu dizabilităţi, fără posibilităţi materiale, abandonaţi practic de către familiile lor. Pe lângă ajutoarele aduse, voluntarii Asociaţiei United Hands Romania (inclusiv adolescenţi şi tineri de la Centrul de Plasament Ovidiu din Constanţa) au oferit timp frumos petrecut cu beneficiarii din respectiva locaţie. Aceştia s-au bucurat de spectacolul de dans oferit de Trupa Astras, de pizza şi clătitele făcute împreună cu voluntarii şi de alte activităţi precum plantarea de flori şi copăcei.

„Mulţumim comunităţii locale, care a fost din nou alături de noi în acţiunile umanitare realizate în beneficiul copiilor şi adulţilor mai puţin norocoşi. Fiecare gest de ajutor contează şi ne bucurăm să aducem împreună bucurie unor persoane care au mare nevoie de această implicare a noastră. Vom iniţia în continuare astfel de demersuri şi vom sprijini alte acţiuni umanitare”, a menţionat Oana Lungu, Vicepreşedinte al Asociaţiei United Hands Romania.

Activităţile au fost realizate cu ajutorul donatorilor privaţi, persoane fizice şi juridice, printre care Stirom LTD, Baschet Club Athletic Constanta, Euxin Marine Design şi Metropolitan Constanţa.

Având misiunea asumată de a îmbunătăţi calitatea vieţii pentru cei aflaţi în suferinţă sau care se află în diverse situaţii de risc, Asociaţia United Hands Romania sprijină toate persoanele ce au nevoie de ajutor, indiferent de rasă, religie, naţionalitate sau poziţie socială. United Hands colaborează cu persoane şi organizaţii din toate mediile culturale şi etnice, fiind una dintre organizaţiile non-guvernamentale ce a reuşit să aibă continuitate în proiecte realizate în Constanţa şi în zona Dobrogea în ultimii 19 ani.