Ce poti face la Constanta in extrasezon – idei de calatorie pe litoralul romanesc

Venirea toamnei face din orasul Constanta o varianta mai putin aleasa de catre turisti. Ne aflam insa in plina perioada de pandemie, cand calatoriile in afara tarii sunt mult mai dificil de realizat, astfel ca orice oras din Romania poate fi pentru romani o buna varianta de citybreak. Constanta nu face exceptie, caci are mai mult decat iesire la mare…

Ce poti face pe litoralul romanesc in extrasezon? Exista doua zone despre care putem vorbi: Constanta si restul litoralului. Cele mai multe statiuni de la Marea Neagra devin aproape pustii, asa ca nu ai prea multe optiuni cand vine vremea mai rece, pana si cazare ti-ar putea fi dificil sa gasesti, fara a mai vorbi de restaurante. Insa un element nu dispare: partea naturala, plaja, marea. Se spune ca marea are un farmec aparte iarna. Daca vii cand este foarte frig, ai putea sa o prinzi chiar inghetata la mal – un fenomen rar, extrem de pitoresc (gasesti online astfel de fotografii). Poti face astfel plimbari pe malul Marii Negre, poti merge la parcul de aventura Paradis Land din Neptun (deschis mare parte din an), poti vizita Herghelia Mangalia daca esti pasionat(a) de echitatie.

Cand vine vorba despre Constanta, timpul liber poate fi consumat la alt nivel, caci ai mai multe obiective turistice, inclusiv partea de explorare urbana. Poti incepe cu un tur de oras, daca vremea este potrivita pentru acest lucru – turul zonei centrale, mai exact Centrul Vechi. Dar poti opta si pentru un tur realizat pe cont propriu, doar ai Google Maps si gasesti o multime de referinte pe internet cu privire la obiective turistice si sfaturi de calatorie prin Constanta. Marele avantaj este ca vara nu te confrunti nici cu nivel ridicat al temperaturilor, nici cu aglomeratie prin oras.

Vei vizita cu siguranta Faleza Cazinoului (apropo, Cazinoul din Constanta este in plina reabilitare), poti merge chiar la Acvariu sau la Delfinariu. Mai nou exista o roata panoramica speciala tot pe faleza, la fel ca in Londra, putand avea o viziune de ansamblu asupra orasului. Este o experienta care merita pe deplin.

In mod normal, in extrasezon viata de noapte din Mamaia se muta in Constanta, ai multe baruri si cluburi la dispozitie. In 2020 si 2021, programul acestora ar putea fi afectat tocmai de restrictiile legate de pandemia Covid-19, deci este bine sa te informezi atent inainte sa faci planuri. Chiar si pe timp de zi gasesti fel de fel de locatii interesante, baruri si cafenele, unele chiar cu narghilea si alte obiceiuri orientale. Nu uita totusi ca in spatii interioare nu poti fuma decat daca ai la tine dispozitive gen tigara electronica, permise in prezent de legislatia din Romania. Este un subiect special, deci trebuie sa te informezi si la acest capitol, pentru a stii ce alegeri faci in materie de cafenele. De obicei se organizeaza si multe evenimente in special seara / noaptea, online gasesti detalii mai ales pe retelele sociale.

Cand te plimbi prin oras, partea buna este ca poti sa o faci nu doar pe jos, ci si cu biciclete de inchiriat (dar nu iarna) printr-un sistem public al Primariei. Inchirierea de biciclete se face gratuit, dar trebuie sa verifici pe internet care este procedura din punct de vedere birocratic. Mai simplu este sa inchiriezi trotinete electrice pe care le gasesti in multe locuri prin zona centrala, asa cum se intampla in marile orase europene (si mai nou si in Romania, in special in Bucuresti). In Constanta exista trotinete de la Lime si Bolt, primele avand in prezent o zona ceva mai larga de spatiu unde parcarea este acceptata.

Nu uita de shopping – poti merge la City Park Mall si Vivo! Constanta, principalele mall-uri din oras. Daca ajungi in zona centrala, poti vizita si Tomis Mall, chiar daca ai o oferta mai restransa pentru cumparaturi. Nu uita de restaurantele din oras – gasesti atat cu specific romanesc si international, cat si cu specific al anumitor nationalitati (mai ales turcesc si grecesc – minoritati importante in Constanta).

 

 

 

 

 

.

CREATERIA Summer Edition – Pentru zile de august cu gust și vibrație pret-a-porter

Createria Summer Edition vă invită la final de august, în perioada 22 – 23 august la o ediție spectacol la Marttinez Beach în Mamaia Nord. Noul concept are un headline perfect pentru vacanță și mare – Ziua shopping, noaptea party.

In plus, pentru că știm că în cuplu apar deseori discuții la cumpărături, v-am pregătit o surpriză pentru un shopping inedit. Bărbații vor cumpăra ce simt, iar femeile ce vor pentru că le oferim un serviciu aparte – Divorț pentru o zi pe toată perioada târgului. Buchetele de divorț vor fi oferite de Manufaktura flowers and more

Ce înseamnă Createria ?

Createria înseamnă doua zile de shopping și socializare, cu zeci de designeri și creatori contemporani prezenți, dar și invitați speciali.

De la hipster la classy, de la haute couture la pret-a-porter, de la bumbac la acril, de la tricouri la accesorii, la Createria Summer Edition găsești sens în tot și toate. Că vrei să îți schimbi garderoba sau doar să testezi un alt stil vestimentar, că vrei să faci un cadou sau să îți faci ție un cadou, aici e locul în care trebuie să fii și tu în perioada 22 august – 23 august 2019.

Createria – sau viața ca o aventură a culorilor. Aici găsești sens în shopping. Pentru că sunt momente când cumpărăm haine pentru a avea selfie -uri instagramabile, pentru party-uri sau să încercăm să ne impresionăm partenerul sau partenera. La Createria poți combina pasiunea shopping-ului cu vibe-ul unor super petreceri.

Cu ce artiști te vei întâlni la Summer Edition 2019??

Poate îi cunoști, poate ai auzit de ei, dar cu siguranță le vei îndrăgi lucrările: Dana Tanase, Ovidiu Pop, Parlor, DOUA Noduri, Maria Marinescu, Koja Concept, Concept a Trois, CrissMiss,Veronica Frisan, Alina Avram , Belmonton , Antante , Andrea Szanto , The FFactor Tshirts, Reena Fine Jewelry, sau Otto Kunstantin. Vorbim practice de artiști din Cluj, București, Iași, Constanța și Alba Iulia.

Ce înseamnă Createria Social?

Conceptul Createria Social este dezvoltat ca un „spațiu social de joacă alternativ” (social playground), menit să creeze legături printr-o serie de evenimente de amploare dedicate artei în toate formele sale, dar și antreprenorilor. Proiectul a demarat în 2018 în Constanța și a crescut cu fiecare editie, atat ca vizibilitate media și social media, cât și ca număr de parteneri și vizitatori.

Primul eveniment sub semnatura Createria Social a fost Createria Fair, structurat în doua zile de shopping alternativ și socializare , alături de designeri și artiști. Au fost două zile pline de muzică, energie , distracție iar ediția din această vară se anunță și mai spectaculoasă.

Createria Fair „Summer Edition ” se va desfășura în zilele 22-23 August la Marttinez Beach (Mamaia Nord), cu începere de la ora 15.00. Marttinez Beach este una dintre cele mai extravagante plaje din zonă. Accesul la eveniment se va face pe baza unor brătări care se vor achiziționa de la fața locului la preț de doar 9.99 ron. Si asta nu e tot. O parte din incasarile pentru bratari vor ajunge la asociatii caritabile pentru ca vrem sa avem grija de comunitatea in care traim.

Și nu uitați – Shop by day, party by night!

Pentru rezervări și alte detalii puteți folosi numărul: 0727.629.062

Copii din 5 centre de plasament au vizitat Museum of Senses Constanța

În programul Copii cu Viitor, Museum of Senses Constanța a primit grupe de copii instituționalizați care au avut astfel ocazia să descopere inedita lume în care își pot explora simțurile și pot descoperi, în mod ludic și distractiv, mai multe detalii despre percepție, iluzii, diverse informații și aplicații științifice. Vizitele au fost ghidate de reprezentanți ai Muzeului Simțurilor, deschis în această primăvară în centrul comercial Vivo Constanța.

Au pășit în ineditul muzeu copii și tineri cu vârste de la 7 la 20 de ani de la centrele de plasament Antonio, Delfinul, Micul Rotterdam și Ovidiu, precum și de la Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență. Accesul a fost oferit gratuit pentru copii, educatori și voluntari de către Museum of Senses Constanța, devenit astfel partener al programului Copii cu Viitor, lansat în beneficiul copiilor din centre de plasament și a altor categorii de copii vulnerabili, program derulat de Asociația Club de Bine și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

„Museum of Senses Constanța își propune să fie un centru principal de divertisment în regiune, un obiectiv turistic important care să ofere o alternativă la soluțiile convenționale de distracție pentru orice vârstă. Copiii sunt atrași de astfel de provocări și în același timp au parte de o experiență educativă care îi stimulează în mod natural. Am răspuns inițiativei Copii cu Viitor și ne-a făcut plăcere să primim grupe de copii din centre de plasament. Sperăm că, dincolo de distracție, i-am provocat pe copii să fie mai dornici de a descoperi și a înțelege lucrurile din jurul lor, pentru a evolua permanent”, spune Alina Briceag, Manager al Museum of Senses Constanța.

Copiii din centre de plasament au avut astfel parte de aventuri oferite de spațiile ingenios construite în acest muzeu cu totul special. Cei mai mulți dintre ei nu știau la ce să se aștepte și au fost luați prin surprindere încă de când s-au pierdut prin labirintul cu oglinzi… Copiii au trecut probele de echilibru, au testat mirosuri, sunete, s-au jucat cu lumini și iluzii optice… și s-au distrat din plin! O mulțime de surprize au fost descoperite la Museum of Senses Constanța, spațiu de divertisment și cunoaștere ce cucerește orice vizitatori, indiferent de vârstă.

„Museum of Senses Constanța este una dintre cele mai noi și mai intense experiențe disponibile în Constanța și ne bucurăm că a putut primi atât de mulți copii din centrele de plasament la așa scurt timp de la lansare. Copiii din centre au beneficiat de vizite ghidate în acest spațiu care i-a provocat să își folosească toate simțurile, să afle lucruri noi și să gândească. Astfel de experiențe care îmbină partea educativă cu partea de divertisment sunt cele mai bune metode prin care putem aplica principiile programului Copii cu Viitor. Ne bucură acest parteneriat prin care Museum of Senses Constanța oferă o mână de ajutor comunității și acționează într-un program dedicat copiilor vulnerabili, care nu au alături de ei familii care să le ofere accesul la astfel de experiențe importante în procesul educațional și social”, declara Răzvan Iancu, Președinte al Asociației Club de Bine și Coordonator al programului Copii cu Viitor – voluntar în ambele demersuri.

Copii cu Viitor (www.facebook.com/copiicuviitor) reprezintă cel mai amplu program din Constanța dedicat copiilor din centre de plasament și altor copii vulnerabili, dezvoltat de Asociația Club de Bine și DGASPC Constanța. Programul se concentrează pe realizarea de activități în beneficiul copiilor, cu accent pe educație, dezvoltare personală, motivație și integrare socială. Abordarea este una aparte – 100% voluntariat și transparență în utilizarea resurselor, costuri logistice minime și contribuție maximă în mod direct pentru copii. Programul își propune să mobilizeze resursele din sistemul de protecție, dar mai ales resursele din comunitate – parteneri, sponsori, donatori individuali, voluntari. Finanțarea este asigurată exclusiv din fonduri private – orice persoană sau companie este invitată să se implice pentru binele copiilor vulnerabili și implicit pentru binele general al comunității. Pe www.copiicuviitor.ro se pot realiza donații online pe platforma Bursa Binelui.

Tot mai multe siteuri, bloguri si pagini de Facebook despre Constanta

Tot mai multe siteuri, bloguri si pagini de Facebook despre Constanta

S-ar putea spune ca orasul Constanta (si judetul in general, cu statiuni turistice in special) este tot mai prezent pe internet. Nu datorita unor eforturi de promovare ale autoritatilor, ci datorita locuitorilor Constantei. Au aparut asadar numeroase bloguri legate de Constanta, website-uri de stiri, editoriale, fotografii… unele cu informatii de actualitate, altele cu informatii istorice. Exista bloguri cu tenta sociala, politica, administrativa, de mediu etc. O mare varietate de tipuri de mesaje! Este si simplu sa lansezi o publicatie / blog – citeste mai mult aici despre cum poti sa folosesti wordpress pentru a ajunge sa ai cititori in scurt timp.

Si mai multa „agitatie” online pe tema Constanta este pe Facebook si pe Instagram, cele mai utilizare retele de socializare de catre romani. Pe prima dintre ele exista numeroase pagini si foarte multe grupuri legate de Constanta, unele pe anumite categorii de subiecte, altele generaliste. Este si simplu sa dezvolti o astfel de comunitate, este de ajuns sa publici de exemplu fotografii din oras sau fotografii mai vechi – vei genera o multime de share-uri si te vei promova natural, gratuit, atrangand audienta catre tine.

Cresterea online-ului nu este intamplatoare. Presa scrisa din Constanta a slabit mult, asa cum se intampla si la nivel national. Mai exista ziare locale, insa mai putine decat la momentul de apogeu al presei scrise locale. Pana si publicatiile print din Constanta sunt, probabil, mai mult citite online decat offline… Acesta este trandul si, pe plan local, este mai simplu pentru bloguri sa ajunga in fata publicului prin prisma interactiunii crescute cu cititorii.

Ora Pământului 2019, marcată în centrele de plasament din Constanța

Copiii din cinci centre de plasament din județul Constanța vor sărbători Ora Pământului, un eveniment global ce marchează nevoia de implicare a oamenilor în protejarea mediului înconjurător, în condițiile în care poluarea ne afectează pe noi toți și poate avea consecințe grave în viitorul apropiat. Evenimentul este inițiat de Răzvan Iancu, coordonatorul voluntar al programelor „Mână cu Mână“ și „Copii cu Viitor“, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

Astfel, pe data de 30 martie 2019, între orele 20:30 si 21:30, se vor stinge cât mai multe lumini în mod simbolic și copiii vor avea, pe cât posibil, activități care nu necesită consum de energie electrică în Centrele de Plasament „Antonio“, „Micul Rotterdam“, „Delfinul“, „Ovidiu“ și Centrul de Primire a Copiilor în Regim de Urgență. Din motive de siguranță, în centrele de plasament nu se poate organiza evenimentul așa cum se poate marca în locuințele personale, însă toată ziua de sâmbătă, 30 martie, copiii vor fi încurajați să aibă activități care să necesite cât mai puțin consum de curent electric. O acțiune aparte, inclusiv cu implicarea voluntarilor, este pregătită la Centrul de Plasament „Micul Rotterdam“, unde programul include câteva dintre jocurile copilăriei precum „Statuile“, „Umbre pe perete“, „Limbo luminos“ pe melodii cântate de copii, dar și povești imaginate de ei și alte surprize.Vor fi utilizate inclusiv corzi de sărit și cercuri hula hoop, toate luminate cu leduri integrate.

În toate centrele amintite se vor aprinde lanterne, lămpi cu baterii, lasere, se vor spune povești, se va discuta pe diverse subiecte, se vor alege diverse jocuri și activități în funcție de vârsta copiilor. Educatorii din centre vor primi un material suport pe care să îl prezinte copiilor cu privire la Ora Pământului, poluarea mediului înconjurător și consecințele implicite, dar și fapte concrete pe care le putem face pentru a ajuta planeta. Cei mici vor fi provocați să vină cu idei ce pot fi aplicate de comunitate și de ei înșiși pentru reducerea poluării și protejarea mediului. Mai mult, o grupă de copii de la Centrul de Plasament „Antonio“ va participa, de Ora Pământului, și la acțiunea organizată de Mare Nostrum, intitulată „Cine n-are verde, pierde!“, în Parcul Arheologic din Constanța.

„În calitatea lor de generație responsabilă, pe viitor, pentru <a prelua planeta>, considerăm că este benefic să implicăm copiii în mișcarea Ora Pământului, o acțiune globală care poate fi văzută prin ochii lor drept un joc distractiv, o oră pe întuneric cu activități de grup. În același timp, vom avea grijă să le explicăm despre importanța protejării mediului înconjurător și reducerea poluării, despre modul în care fiecare dintre noi poate contribui, prin gesturi mici, la rezultate mărețe în domeniu“, explică Mihaela Ristea, directorul executiv al DGASPC Constanța. Campania Ora Pământului în centrele de plasament va fi o primă acțiune legată de noul program „Copii cu Viitor“, în curs de pregătire ca parteneriat public-privat, dedicat copiilor vulnerabili din județul Constanța.

„Ora Pământului este o acțiune simbolică, pretextul perfect pentru a-i implica pe copii, prin joacă, în înțelegerea necesităților cu privire la folosirea responsabilă a resurselor, fără a se face risipă, cu avantaje atât economice, cât mai ales pentru natură. Probabil, este acțiunea ideală prin care să anticipăm Copii cu Viitor, un program amplu pe care îl vom prezenta în curând comunității. Nu există viitor fără natură; viitorul copiilor are nevoie inclusiv de un mediu curat și de orașe în care să fie plăcut și sănătos să trăiești”, a precizat Răzvan Iancu, coordonator al campaniei Mână cu Mână și al programului Copii cu Viitor, ce urmează să fie lansat în colaborare cu DGASPC Constanța.

***Ora Pământului (Earth Hour) este un eveniment internațional lansat în 2007 la Sydney, în Australia. An de an, în luna martie, timp de o oră, se sting luminile în cele mai importante locuri și instituții de pe planetă. Mesajul evenimentului este menit să producă schimbarea mentalității cu privire la legătura dintre om și mediul înconjurător, prin reducerea consumului de energie, pentru a se determina mai puțin dioxid de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. De Ora Pământului se sting luminile și se opresc aparatele electronice și electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de utilizatorii individuali, cât și de instituții publice și companii. World Wide Fund for Nature Australia (WWF) este organizația care a lansat și promovat cel mai puternic Ora Pământului la nivel global, conceptul Earth Hour fiind brand înregistrat de această organizație. În 2019, se estimează că Ora Pământului se va sărbători în peste 180 de țări și teritorii.

Cele mai cool modele de hoverboard pot fi comandate online

Daca locuiesti in Constanta, stii probabil ca exista momentan foarte putine zone cu piste pentru biciclisti. Si totusi, constantenii sunt tot mai interesati de dispozitivele care permit mobilitatea ecologica, „la pachet” cu distractia. La fel ca bicicleta, exista si alte dispozitive care permit atat utilitate, cat si divertisment. Cele mai moderne sunt hoverboard-urile, nou intrate in peisajul urban, inclusiv in Constanta. Acum, pe perioada verii, pe litoral exista chiar firme care ofera oricui (turisti sau localnici) posibilitatea de a inchiria pe termen scurt un hoverboard, ceea ce cu siguranta va face si mai cunoscute aceste gadgeturi.

„Pentru ca iubesti adrenalina si esti deschis noutatilor in materie de gadgeturi, te provocam la incercare. Tehnologia de ultima generatie cu care este echipat hoverboard-ul garanteaza ca alegerea ta este una dintre cele mai bune pentru tine. Descopera noul hoverboard, metoda de transport individual care a cucerit pasionatii de inovatie si distractie”, precizeaza cei de la MonkeyBoard, un magazin online romanesc specializat in comercializarea de hoveboard-uri si alte dispozitive moderne precum trotinetele electrice, hoverkart-urile sau penny board-urile.

Cu un hoverboard te poti deplasa rapid prin oras, in cel mai cool mod. Nu ai nevoie de permis de conducere! Totul este simplu, caci manevrezi dispozitivul prin miscarile corpului tau. „Vei petrece clipe speciale, pline de adrenalina si distractie, alaturi de prietenii tai. Hoverboardul inteligent va fi partenerul perfect pentru tine, te vei simti cool si liber in propria ta jungla urbana”, mai spun reprezentantii magazinului online mai sus amintit.

Un hoverboard original este un gadget modern ce se remarca prin dotari de ultima generatie: iluminare LED, conectare prin Bluetooth, baterie regenerabila, telecomanda wireless, 2 viteze. In general, viteza maxima este de 10 km / ora. Este un mijloc de transport sigur, atat timp cat este folosit corect, cu atentie si responsabilitate.

Cat costa un hoverboard? La MonkeyBoard exista in prezent modele de 1199 lei si modele de 1999 lei. Pentru oferta completa si actualizata, se poate vizita magazinul online. Livrarea este gratuita pentru astfel de dispozitive, prin curier rapid, in orice localitate din Romania. Demn de mentionat este ca se ofera garantie 24 de luni, precum si piese de schimb, accesorii, consultanta – practic, servicii complete.

Copii, bucurie, plaja, mare, soare si… dans – o zi perfecta de 1 iunie, cu cadouri si prietenie la Eforie Nord

Pentru al 7-lea an consecutiv, Asociatia United Hands Romania a organizat un eveniment special de Ziua Copilului la Complex Hotelier Dunarea din Eforie Nord, gazda si partener principal, in beneficiul copiilor din centre de plasament din judetul Constanta. Distractia a inceput pe plaja inca de dimineata: peste 100 de copii au sosit dornici de joaca pe nisip, in prima zi de vara. I-au intampinat voluntari ai Asociatiei United Hands, ai Lions Club Constanta Balkanica si soldati americani de la Black Sea Rotational Force 17.1 din Mihail Kogalniceanu, toti acestia prieteni ai copiilor, dispusi sa le provoace cat mai multa bucurie.

„Ne-am simtit toti copii, chiar daca unii am avut si ceva atributii si responsabilitati. Indiferent de varsta, este important sa pastrezi spiritul ludic, sa apreciezi joaca si sa zambesti mult, sa te bucuri de lucrurile simple. Pe plaja din Eforie Nord, copiii din centre de plasament nu au avut „etichete” de copii institutionalizati, ci au fost copii si atat; copii perfecti, iubiti, carora li s-a permis sa alerge desculti pe nisip, sa faca tumbe, sa se joace cu mingile, sa sara in casuta gonflabila special instalata… Practic, dincolo de implicarea activa a voluntarilor in fel de fel de activitati sportive si recreationale, am dorit sa le oferim senzatia de libertate de ziua lor, de 1 iunie: plaja a fost doar a lor, nu le-am impus un program fix de activitati, ci si-au ales singuri jocurile prefearate, alternand cu plimbari pe malul marii si chiar incercand apa cu picioarele, in cea mai calda zi de pana acum din acest an. Desigur, totul s-a intamplat sub supravegherea noastra atenta, avand si ajutorul educatorilor insotitori. Copilaria este invariabil asociata spiritului liber – fara griji, zambete multe, fericire pura”, spun reprezentantii Asociatiei United Hands Romania, care se declara fara ezitare niste „copii mai mari”.

18870007_1325581554155870_970722160_o

Dupa pranz, copiii au ajuns la Complex Hotelier Dunarea, acolo unde intreaga echipa de bucatari si ospatari din restaurantul unitatii pregatea ultimele detalii pentru o masa cu totul speciala. Cu ajutorul sponsorilor, copiii au avut tratament demn de persoane sarbatorite: mese pregatite pentru un eveniment de gala, preparate culinare din ingrediente atent selectionate, retete ce au asigurat gust si aspect desavarsite.

„Mereu ii consideram invitati VIP pe copiii pe care ii primim cu drag la acest eveniment devenit deja o traditie anuala. Suntem atenti la fiecare detaliu si dorim sa le oferim o experienta memorabila. Stim ca merita din plin un astfel de tratament si i-am rasfatat cu mai multe feluri de mancare si mai multe deserturi, inclusiv inghetata, sa ne asiguram ca satisfacem toate preferintele! Nici nu concepem un mod mai bun de a intampina vara pe litoral decat o astfel de zi de gala in beneficiul unor copii minunati, aflati temporar in afara unor familii, dar carora dorim sa le provocam cat mai multe bucurii!”, subliniaza Raluca Zaharia, Manager al Complexului Hotelier Club Dunarea din Eforie Nord.

18901236_1325610674152958_284940812_o

Toti copiii au primit cadouri si dulciuri, in urma unei campanii online in care comunitatea s-a mobilizat exemplar: constantenii au pregatit cutii cu cadouri pentru fiecare copil prezent la eveniment, pentru ca ziua sa fie cu adevarat una superba.

IMG_20170601_114319

Evenimentul „La multi ani, copilarie! Daruri, jocuri, bucurie” a fost posibil gratie excelentei colaborari, extrem de indelungate, dintre Asociatia United Hands Romania si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta, institutia care protejeaza copiii aflati in centrele de plasament. Aceasta colaborare este mai mult decat un protocol, este o forma prin care, de cat mai multe ori pe an, se reuseste implicarea copiilor in experiente puternic pozitive.

18927093_1325581954155830_374786377_o

„Copiii din centrele de plasament au nevoie de protectie sub diverse forme, inclusiv iubire, prietenie, socializare, apropierea de voluntari si implicit de comunitate. Copiii trebuie sa inteleaga ca ei sunt importanti, ca multor oameni buni le pasa de ei, ca viitorul este promitator, viata este frumoasa si aduce cu sine o multime de bucurii. Cel mai eficient mod prin care poti estompa unor copii ranile sufletesti este sa le oferi experiente pozitive care sa le faca indepartate si lipsite de contur pe cele nedorite, traite de ei din pacate in trecut. Practic, le oferim culoare si caldura care sa inlocuiasca, prin actualitate si intensitate, cat mai mult din ceea ce este gri si rece”, explica Mihaela Ristea, Director Executiv al Directiei de Protectie a Copilului din cadrul DGASPC Constanta.

18901902_1325582037489155_1039034320_o

Desi toti copiii au fost „vedete”, sase copii din Centrul de plasament Delfinul din Agigea s-au facut remarcati si au atras aplauzele tuturor. Este vorba despre Trupa Fresh: Daniela, Miruna, Jan, Alexandru, Luminita si Sibel, pregatiti si coordonati de Iomer Chenan. Copiii au dansat pe cateva melodii chiar pe ringul de dans al restaurantului de la Complexul Hotelier Club Dunarea din Eforie Nord, momente de zumba latino apreciate de intreaga audienta, aproape 150 de persoane. Trupa Fresh pune accentul pe pasiune, copiii repeta seara la centru, de cate ori au ocazia. Dansul este doar una dintre activitatile artistice in care sunt implicati copiii de la Centrul de plasament Delfinul, pe langa teatru, pictura sau muzica.

18901280_1325581677489191_1449701604_o

Merita remarcata implicarea Lions Club Constanta Balkanica, ce a contribuit la succesul evenimentului. Lions Club Constanta Balkanica a asigurat cadouri pentru 20 dintre copiii participanti plus dulciuri pentru toti copiii angrenati in acest eveniment. In acelasi timp, voluntarii Lions Club Constanta Balkanica au fost prezenti in toate etapele evenimentului, implicandu-i pe copii in diverse activitati.

„In deplina concordanta cu scopul Asociatiei Internationale a Cluburilor Lions, am dorit sa ne implicam pentru bunastarea civica, sociala si morala a comunitatii din Constanta. Pe scurt, am contribuit la obiectivul imediat al acestui eveniment: o zi minunata pentru copiii din centrele de plasament. Privind insa pe temen lung, astfel de mici bucurii de moment reprezinta pasi importanti pentru formarea corecta a personalitatii copiilor, viitorii adulti din societatea noastra. Vom sustine mereu astfel de initiative in beneficiul comunitatii”, precizeaza Anamaria Zechiu Ciorogaru, Presedinte Lions Club Constanta Balkanica.

18926511_1325605764153449_628304334_o

La evenimentul „La multi ani, copilarie! Daruri, jocuri, bucurie” de pe 1 iunie 2017 au participat copii de la Centrul de plasament Delfinul din Agigea, Centrul de primire a copilului in regim de urgenta Evrica, Centrul de plasament Antonio, Centrul de plasament Ovidiu, Centrul de plasamet Micul Rotterdam, Centrul Sparta Rotterdam din Techirghiol. Actiunea a fost posibila gratie sponsorilor si partenerilor: Black Sea Rotational Force, DGASPC, Lions Club Constanta Balkanica, Metropolitan, Selgros, Euxin Marine, Club Dunarea, Ultramon, Decathlon, Papuc Endes, Alex Gorbanescu Grafic Design, Unilever Food Solutions, Bonduelle, McCain, Agrirom, FRoSTA, Coca-Cola, Algida Romania, Mgc Topoloveni, Dr. Oetker, Patico Delicatese, Gecam SRL, Telsmit SRL Marathon Distribution SRL, Dorina Revici Photography.

afis 1 iunie

Avand misiunea asumata de a imbunatati calitatea vietii pentru cei aflati in suferinta sau care se afla in diverse situatii de risc, Asociatia United Hands Romania sprijina toate persoanele ce au nevoie de ajutor, indiferent de rasa, religie, nationalitate sau pozitie sociala. United Hands colaboreaza cu persoane si organizatii din toate mediile culturale si etnice, fiind una dintre organizatiile non-guvernamentale ce a reusit sa aiba continuitate in proiecte realizate in Constanta si in zona Dobrogea in ultimii 17 ani.

Imbracaminte, incaltaminte, jucarii si alimente pentru familii nevoiase din Nazarcea, judetul Constanta

Cu sprijinul constantenilor, voluntarii Asociatiei United Hands Romania au realizat la finalul lunii aprilie 2017 o actiune de ajutorare a comunitatii din satul Nazarcea, judetul Constanta. Beneficiari au fost persoane nevoiase, zeci de copii plus parintii si bunicii lor, care au primit imbracaminte, incaltaminte, jucarii si alimente.

Cu ajutorul unor persoane puternic implicate in viata comunitatii locale, copiii din familii sarace din Nazarcea sunt incurajati si sustinuti sa mearga zilnic la gradinita / scoala, in functie de varsta. Dupa-amiaza, copiii au parte de after-school gratuit, inclusiv de o masa calda.

„Am dorit sa ajutam aceasta comunitate care este un bun exemplu de auto-gospodarire. Foarte multi copii si familiile lor se confrunta cu saracia (inclusiv la nivel extrem). Cei mai vulnerabili sunt copiii, care cu greu au parte de haine si alimente satisfacatoare, fara a mai vorbi de jucarii, ce nu sunt niciodata o prioritate…”, explica reprezentantii Asociatiei United Hands Romania, care au reusit astfel sa aduca bucurie in aceste familii obisnuite cu traiul mai mult decat modest.

Asa cum a obisnuit de-a lungul anilor, United Hands Romania a mobilizat locuitori ai orasului Constanta si din imprejurimi pentru a fi donate produse de imbracaminte si incaltaminte, dar si jucarii. Unele dintre acestea au fost chiar noi, in timp ce altele, chiar daca utilizate deja, au fost selectate astfel incat la beneficiari sa ajunga doar articolele in stare buna si foarte buna.

united hands donatii 1

Zeci de saci cu astfel de produse au fost adusi la Nazarcea, articolele fiind distribuite familiilor in functie de nevoile acestora – s-a tinut cont de marimi, pentru ca donatia sa fie cu adevarat una eficienta. Cu sprijinul Selgros, fiecare familie a primit si alimente de baza (faina, orez, malai, ulei si zahar). Transportul produselor si al voluntarilor a fost asigurat de compania Metropolitan.

Avand misiunea asumata de a imbunatati calitatea vietii pentru cei aflati in suferinta sau care se afla in diverse situatii de risc, Asociatia United Hands Romania sprijina toate persoanele ce au nevoie de ajutor, indiferent de rasa, religie, nationalitate sau pozitie sociala. United Hands colaboreaza cu persoane si organizatii din toate mediile culturale si etnice, fiind una dintre organizatiile non-guvernamentale ce a reusit sa aiba continuitate in proiecte realizate in Constanta si in zona Dobrogea in ultimii 17 ani.

cadouri paste copii

Targurile de nunti, foarte apreciate de romani

Organizarea de targuri de nunti a devenit in ultimii ani o practica obisnuita in Constanta, de doua ori pe an. Chiar in perioada urmatoare, mai exact intre 17 si 19 martie 2017, se va organiza in oras un nou astfel de eveniment, la Pavilionul Expozitional, In parteneriat cu Camera de Comert si Industrie Constanta. Cu doar doua saptamani mai devreme, Targul Ghidul Miresei poposeste la Bucuresti, la Romexpo.

Targurile de nunti de acest fel au devenit foarte populare in randul romanilor. Sunt utile atat pentru clientii finali, cat si pentru companiile ce ofera produse si servicii specifice nuntilor. Printre expozanti se numara asadar producatori si distribuitori de rochii de mireasa si de costume de mire, restaurante si alte sali de nunti, companii specializate in organizarea de evenimente, firme de catering etc. Nu lipsesc companiile ce ofera servicii de foto – video pentru nunti, dar si agentiile de turism ce propun vacante pentru luna de miere.

La orice targ de nunti, cu siguranta ca in centrul atentiei se afla insa mereu rochiile de mireasa. Viitoarele mirese vin aici insotite de prieteni sau / si familie, cautand rochia perfecta. Chiar daca aceasta nu este identificata si cumparata neaparat la targ, important este contactul cu furnizorii, studierea ofertelor din piata, analiza diferitelor modele de rochii. Cum stii de exemplu ca ti se potriveste cel mai bine un model de rochie de mireasa tip printesa? Trebuie, desigur, sa probezi cateva articole. Poate, din contra, vei observa ca ar fi mai bine sa alegi rochii de mireasa de tip sirena, care arata mai bine pe corpul tau.

La targurile de nunti participa adesea cupluri tinere, chiar si care se gandesc la nunta cu un orizont mai indepartat. Este frumos sa intri in acest univers al nuntilor, sa treci de la simple idei si planuri, la ceva concret, vazand cum se intampla lucrurile, ce oferte exista, cum se pot transforma visele in realitate. Nu sunt de ignorat costurile, caci si ele trebuie avute in vedere la orice eveniment de acest gen.

O vizita la un targ de nunti te va ajuta mai rapid sa strangi oferte de la companii de profil si sa poti face un buget realist pentru nunta, dincolo de ideile generale. De asemenea, poti vedea ce ofera un specialist in organizarea de evenimente, urmand sa decizi daca merita colaborarea sau daca vei opta pentru organizare pe cont propriu.

Constanta, printre orasele unde jocul de airsoft este tot mai practicat

Airsoft-ul, jocul care simuleaza un conflict militar real, devine tot mai popular in Romania, iar orasul Constanta este unul dintre cele in care exista cei mai multi practicanti. Cei cauta cauta online airsoft constanta vor afla ca exista si un club local – Airsoft Club Constanta – care promoveaza acest joc si care reuneste pasionatii din domeniu. Avantajul in a colabora cu un astfel de club este ca poti lua parte la evenimente organizate intr-un cadru corect (joc guvernat de reguli si siguranta) si poti profita de baza materiala adecvata acestui sport, detinuta de organizatie.

Daca vrei sa joci cat mai des airsoft cu grupul tau de prieteni sau pur si simplu iti doresti sa ai mereu propriile echipamente, cea mai potrivita solutie este sa le cumperi online din magazinul airsoft6, un e-shop care livreaza la nivel national o gama variata de produse de cea mai buna calitate. Este mai mult decat un simplu magazin, o adevarata comunitate: exista postari despre airsoft si despre cele mai noi produse pe canalul propriu de YouTube; se ofera consultanta personalizata, indiferent daca esti incepator sau deja iti doresti sa ajungi la performanta ridicata; poti beneficia de reparatii si revizii ale armelor.

De ce airsoft? „Practicam airsoft pentru ca aduna sub aceeasi denumire discipline pe care noi le pretuim, si consideram ca sunt valoroase pentru viata noastra de zi cu zi: Sport in aer liber; Munca de echipa si educarea pentru a reactiona in situatii neobisnuite; Corectitudine si onoare in fiecare bila trasa. Socializare si comunicare; Crearea unei relatii de incredere intre participanti; Destindere, relaxare”, se precizeaza pe website-ul Airsoft Club Constanta.

Replici de arme, echipamente de protectie, accesorii, consumabile – toate pot fi comandate simplu si rapid din magazinul online airsoft6.ro. In functie de valoarea comenzii, se poate oferi chiar livrare gratuita. Gasesti munitie, pistoale – replici asalt, ochelari airsoft de protectie… totul la cel mai bun raport calitate – pret. Acum, in sezonul de toamna – iarna, poti cumpara veste, jachete si alte articole sportive potrivite pentru vremea rece si foarte rece.

Mai ales daca ai un job sedentar sau pur si simplu stresant si vrei sa iesi din rutina, airsoft-ul poate sa fie alegerea perfecta. Atentie, se joaca doar in cadru organizat, cu echipamente de specialitate. Nu este un sport extrem, insa iti va oferi adrenalina din plin! Primul pas ar fi informarea online despre tot ceea ce inseamna airsoft, iar cele mai bune informatii se gasesc pe website-urile mai sus mentionate – airsoft6 si clubul pasionatilor de airsoft din Constanta. Merita vizitat si un blog airsoft cu informatii utile – maioru.ro.