Alegeti cu atentie plaja pentru vara 2016 – ce plaje au cea mai buna calitate a apei de imbaiere

Potrivit celui mai recent document publicat de Ministerul Sanatatii cu privire la calitatea apelor de imbaiere din Romania, exista diferente mari intre sectoarele de plaja de pe litoralul romanesc. Multe plaje au primit calificativul „Excelent”, iar altele „Bine” si „Satisfacator”. Exista o singura plaja cu calificativul „Nesatisfacator” si anume cordonul de plaja Eforie Nord – Eforie Sud II – Tabara Luminita. Aceasta este o zona aleasa de multi turisti, in ciuda riscurilor semnificative pentru sanatate…

Clasificarea zonelor de imbaiere este realizata conform metodologiei prevazuta in HG nr. 546/2008 privind managementul zonelor de imbaiere, avand la baza setul de date de monitorizare a calitatii apei de imbaiere aferente ultimilor 4 sezoane de imbaiere (2012 – 2015).

Calificativ „Execelent” au primit cele mai multe plaje din Navodari, Mamaia, Olimp, Neptun, Saturn, dar si unele din Cap Aurora si Venus. Plajele din Constanta (plaja Modern si plaja Delfinariu) au primit calificativ „Bun”, la fel ca si cele din Vama Veche, 2 Mai si Mangalia.

Cele mai multe plaje din Eforie Sud, Eforie Nord, Costinesti, dar si unele din Jupiter, Venus si chiar Mamaia (plaja Mamaia VII Perla) au primit calificativ „Satisfacator”, deci… la limita acceptata pentru permiterea imbaierii.

Cand alegeti locurile in care veti merge pentru plaja si imbaiere in vara 2016, ar fi bine sa tineti cont de lista ce poate fi accesata aici. Desigur, datele se mai pot modifica, pentru ca acest studiu este valabil de fapt pe baza datelor din anii precedenti.

lista plaja imbaiere

De Ziua Rezervatiei Marine Vama Veche – 2 Mai, Mare Nostrum organizeaza o campanie de curatare a zonei

ONG Mare Nostrum, alaturi de Institutul National de Cercetare Dezvoltare Marina Grigore Antipa si membrii clubului Junior Rangers ii invita pe cei interesati, sambata, 4 iunie 2016, cu ocazia Zilei Rezervatiei Marine Vama Veche – 2 Mai, sa participe la o campanie de curatare a deseurilor ce au invadat Rezervatia Marina Vama Veche – 2 Mai. Activitatea de igienizare va fi formata dintr-o igienizare terestra si una subacvatica.

Pe 4 Iunie 2016, ora 10:00, membrii Junior Ranger si voluntarii Mare Nostrum vor desfasura activitatea de igienizare a sectorului de plaja 2 Mai –Vama Veche, prin colectarea si inventarierea deseurilor de pe acest sector.

Tot pe 4 Iunie 2016, ora 10:00, la Vama Veche (Corsarul), scafandrii, impreuna cu echipa Mare Nostrum si INCDM „Grigore Antipa”, se vor scufunda pentru a realiza o igienizare subacvatica.

Cei interesati de a se alatura acestui demers se pot inscrie contactand ONG Mare Nostrum, pe email event @ marenostrum.ro sau telefonic 0241-612422.

Activitatea face parte din cadul proiectului „Poteca spre conservarea Rezervatiei marine Vama Veche – 2 Mai” implementat de ONG Mare Nostrum in parteneriat cu INCDM „Grigore Antipa”, custode al rezervatiei. Proiectul este finantat de Fundatia pentru Parteneriat si MOL Romania. Activitatea este sustinuta de Marine Explorers Dive Center.

Incepand cu 11 iunie 2004, Institutului National de Cercetare Dezvoltare Marina “Grigore Antipa” Constanta (INCDM) i-a fost incredinata custodia ariei protejate “Acvatoriul litoral marin 2 Mai – Vama Veche” de catre Agentia de Protectie a Mediului Constanta. Incepand cu decembrie 2011, Institutul a preluat din nou in custodie rezervatia de la Vama Veche, pentru o perioada de cinci ani.

ziua rezervatiei