La mulți ani, copilărie! – eveniment social de 1 iunie la Negru Vodă

Asociația United Hands Romania a desfășurat pe data de 1 iunie o acțiune socială în sprijinul comunității din Negru Vodă, județul Constanța. Ziua Copilului a fost marcată printr-un eveniment dedicat unor copii ce fac parte din familii sărace din această localitate. Cei 20 de beneficiari au avut parte de o zi specială grație voluntarilor Asociației United Hands Romania și a celor care au sprijinit campania de strângere a cadourilor destinate acestor copii.

„Pe tot parcursul anului, Asociația United Hands Romania realizează programe dedicate persoanelor vulnerabile. Copiii sunt mereu în centrul atenției noastre, iar de 1 iunie am dorit să oferim o experiență aparte unui grup de 20 de micuți din Negru Vodă, care nu se află într-o situație socială favorabilă. Cu ajutorul partenerilor noști, am putut să le oferim multe daruri și timp petrecut împreună, cu activități specifice copilăriei”, povestește Oana Lungu, Vicepreședinte al Asociației United Hands România.

Copiilor le-a fost servită masa de către voluntari, cu preparate la grătar. Tortul a marcat momentul festiv, iar jocurile și activitățile creative s-au ținut lanț. Copiii au fost provocați să realizeze desene, tema fiind „vara” în viziunea lor. Mingi, dulciuri și jucării de pluș a primit fiecare copil, cu implicarea deosebită a Baschet Club Athletic Constanța. Evenimentul a fost realizat și cu ajutorul sponsorilor Euxin Marine Design, Artelectro, Stirom LTD și Orion Logistics.

Având misiunea asumată de a îmbunătăţi calitatea vieţii pentru cei aflaţi în suferinţă sau care se află în diverse situaţii de risc, Asociaţia United Hands Romania sprijină toate persoanele ce au nevoie de ajutor, indiferent de rasă, religie, naţionalitate sau poziţie socială. United Hands colaborează cu persoane şi organizaţii din toate mediile culturale şi etnice, fiind una dintre organizaţiile non-guvernamentale ce a reuşit să aibă continuitate în proiecte realizate în Constanţa şi în zona Dobrogea în ultimii 19 ani.

Vine sezonul estival, aveti website-ul optimizat?

Am intrat in plina vara, in mod oficial. Turismul pe litoralul romanesc se pregateste de un nou sezon estival. Cel mai probabil, ca de obicei, lunile iulie si august vor fi cele „de foc” – nu doar in ceea ce priveste temperaturile, ci mai ales in ceea ce priveste numarul de turisti si implicit incasarile operatorilor din turism. Mai mult ca niciodata in trecut, acum turistii cauta oferte online, se informeaza de pe internet inainte de calatorie si de obicei de acolo porneste impulsul de rezervare. Se poate face rezervare online, insa multi prefera inca sa comunice direct si intra in legatura cu hotelul / pensiunea / vila etc. prin email sau la telefon, pentru a discuta toate detaliile. Cert este insa ca aproape toti clientii sunt „culesi” online de catre operatorii de unitati de cazare.

Este astfel extrem de important ca orice administrator de website din turism sa aiba pagina bine optimizata pentru motoarele de cautare. Exista atat seo pe site (modul in care este programat acest instrument), cat si seo in afara site-ului, prin linkuri natural plasate in alte surse cu autoritate cat mai mare. Totul trebuie facut cu maxima precizie, deci este de preferat sa se colaboreze cu o firma specializata de optimizare site. Aceasta va face un audit si va oferi cele mai bune solutii.

De obicei, firmele de SEO au si programatori care pot interveni pe website-ul clientului pentru a repara eventuale greseli si pentru a creste gradul de „prietenie” cu Google. Si mai bine este daca se apeleaza la o firma de specialitate si se comanda un website nou, cu cele mai bune solutii, la pachet cu optimizarea seo ulterioara. Pentru orice servicii seo se poate discuta de exemplu cu cei de la emysoft.ro – detalii pot fi gasite online.

Nu doar unitatile de cazare au nevoie de seo! O strategie de promovare online organica este extrem de utila si altor afaceri, de exemplu restaurante, cluburi, cofetarii, dar si magazine de pe anumite nise, furnizori de diverse produse de inchiriat (de exemplu echipamente de scufunari sau pentru sporturi acvatice), firme de inchirieri masini, inchirieri biciclete etc. Foarte multe persoane se informeaza online, chiar daca merg intr-o locatie fizica si fac achizitia de fapt in mod traditional.

Cert este ca daca esti online asa cum trebuie, ai sanse mult mai mari sa cresti accelerat vanzarile. In cazul afacerilor sezoniere pe litoralul romanesc, cu doua, maximum trei luni pe an, performanta este extrem de importanta, pentru ca anumite decizii pot face diferenta intre un sezon de succes si unul ratat.

Repararea usilor, un subiect de interes… la nevoie

Exista servicii de a caror importanta si chiar existenta nu constientizam decat in momentul in care avem nevoie de ele. Unul dintre acestea este serviciul de reparatii usi. Aparent, ne bazam mereu pe usi ca functioneaza bine – usi de intrare / acces si usi interioare, in locuinte, magazine, spatii de birouri, depozite etc. Putem spune ca oriunde exista o incapere, exista si cel putin o usa. Oricat de buna ar fi, din punct de vedere al calitatii, respectiva usa, pot aparea unele probleme a caror rezolvare va fi, cel mai probabil, o urgenta. Sa ne imaginam doar ca nu putem intra in locuinta sau ca usa de la baie ori dormitor s-a blocat… Evident ca este o urgenta, deci avem nevoie de cineva care poate sa intervina rapid.

Exista astfel de specialisti in deblocari usi, reparatii usi, reparatii yale usi metalice, care pot rezolva rapid problemele usilor de acces. De fapt, un lacatus mecanic specializat, autorizat, cu experienta, va putea rezolva orice problema legata de usi. Orice usi, pana si cele de la seifuri! In cazul usilor de acces, o interventie legala din partea unui profesionist se face numai in conditiile in care poate fi dovedit dreptul de interventie – proprietate asupra respectivului spatiu, inchiriere sau alte situatii clare.

Se pot face diverse reglaje specifice, cu echipamente profesionale. De asemenea, se poate interveni de exemplu pentru schimbare butuc usa metalica, la domiciliul clientului sau oriunde este problema – poate la birou, la magazin, intr-o hala de productie. Este important sa apelezi la o firma specializata, care cu siguranta va trimite un specialist autentic, cu experienta relevanta in domeniu. Acesta nu numai ca stie bine ce si cum trebuie facut, dar are si echipamente profesionale, scule care il ajuta sa lucreze rapid si eficient. Un specialist va evita pe cat posibil sa deterioreze usa chiar si cand intervine la o operatiune de deblocare usa. Va inlocui doar piesele care chiar trebuie inlocuite si o va face numai cu piese originale, certificate, in conditii legale.

Firmele specializate in reparatii usi, montare usi sau deblocari usi ofera si factura / chitanta pentru serviciile prestate, ceea ce inseamna ca aceste cheltuieli pot fi inregistrate in contabilitate, daca ne referim la o companie care a solicitat interventia. In plus, se ofera garatie pe lucrare, stii clar ca ai avut parte de servicii profesionale. Este bine sa alegi o firma care are experienta relevanta pe piata, despre care gasesti online informatii pozitive destul de usor, care este prezenta asadar cu un angajament serios in orasul tau. Nu in ultimul rand, ideal este sa ai aproape numarul de telefon al unei companii care asigura si servicii de urgenta, in regim non stop.

Copii din 5 centre de plasament au vizitat Museum of Senses Constanța

În programul Copii cu Viitor, Museum of Senses Constanța a primit grupe de copii instituționalizați care au avut astfel ocazia să descopere inedita lume în care își pot explora simțurile și pot descoperi, în mod ludic și distractiv, mai multe detalii despre percepție, iluzii, diverse informații și aplicații științifice. Vizitele au fost ghidate de reprezentanți ai Muzeului Simțurilor, deschis în această primăvară în centrul comercial Vivo Constanța.

Au pășit în ineditul muzeu copii și tineri cu vârste de la 7 la 20 de ani de la centrele de plasament Antonio, Delfinul, Micul Rotterdam și Ovidiu, precum și de la Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență. Accesul a fost oferit gratuit pentru copii, educatori și voluntari de către Museum of Senses Constanța, devenit astfel partener al programului Copii cu Viitor, lansat în beneficiul copiilor din centre de plasament și a altor categorii de copii vulnerabili, program derulat de Asociația Club de Bine și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

„Museum of Senses Constanța își propune să fie un centru principal de divertisment în regiune, un obiectiv turistic important care să ofere o alternativă la soluțiile convenționale de distracție pentru orice vârstă. Copiii sunt atrași de astfel de provocări și în același timp au parte de o experiență educativă care îi stimulează în mod natural. Am răspuns inițiativei Copii cu Viitor și ne-a făcut plăcere să primim grupe de copii din centre de plasament. Sperăm că, dincolo de distracție, i-am provocat pe copii să fie mai dornici de a descoperi și a înțelege lucrurile din jurul lor, pentru a evolua permanent”, spune Alina Briceag, Manager al Museum of Senses Constanța.

Copiii din centre de plasament au avut astfel parte de aventuri oferite de spațiile ingenios construite în acest muzeu cu totul special. Cei mai mulți dintre ei nu știau la ce să se aștepte și au fost luați prin surprindere încă de când s-au pierdut prin labirintul cu oglinzi… Copiii au trecut probele de echilibru, au testat mirosuri, sunete, s-au jucat cu lumini și iluzii optice… și s-au distrat din plin! O mulțime de surprize au fost descoperite la Museum of Senses Constanța, spațiu de divertisment și cunoaștere ce cucerește orice vizitatori, indiferent de vârstă.

„Museum of Senses Constanța este una dintre cele mai noi și mai intense experiențe disponibile în Constanța și ne bucurăm că a putut primi atât de mulți copii din centrele de plasament la așa scurt timp de la lansare. Copiii din centre au beneficiat de vizite ghidate în acest spațiu care i-a provocat să își folosească toate simțurile, să afle lucruri noi și să gândească. Astfel de experiențe care îmbină partea educativă cu partea de divertisment sunt cele mai bune metode prin care putem aplica principiile programului Copii cu Viitor. Ne bucură acest parteneriat prin care Museum of Senses Constanța oferă o mână de ajutor comunității și acționează într-un program dedicat copiilor vulnerabili, care nu au alături de ei familii care să le ofere accesul la astfel de experiențe importante în procesul educațional și social”, declara Răzvan Iancu, Președinte al Asociației Club de Bine și Coordonator al programului Copii cu Viitor – voluntar în ambele demersuri.

Copii cu Viitor (www.facebook.com/copiicuviitor) reprezintă cel mai amplu program din Constanța dedicat copiilor din centre de plasament și altor copii vulnerabili, dezvoltat de Asociația Club de Bine și DGASPC Constanța. Programul se concentrează pe realizarea de activități în beneficiul copiilor, cu accent pe educație, dezvoltare personală, motivație și integrare socială. Abordarea este una aparte – 100% voluntariat și transparență în utilizarea resurselor, costuri logistice minime și contribuție maximă în mod direct pentru copii. Programul își propune să mobilizeze resursele din sistemul de protecție, dar mai ales resursele din comunitate – parteneri, sponsori, donatori individuali, voluntari. Finanțarea este asigurată exclusiv din fonduri private – orice persoană sau companie este invitată să se implice pentru binele copiilor vulnerabili și implicit pentru binele general al comunității. Pe www.copiicuviitor.ro se pot realiza donații online pe platforma Bursa Binelui.

Facturone – primul program de facturare online criptat din Romania

În cadrul platformei Facturone s-a dezvoltat primul program de facturare online criptat din România, probabil primul și la nivel mondial.

Ca și istoric, Facturone apare ca o actualizare a programului de facturare gratuit factură online apărut încă din anul 2007. În decursul acestor ani, peste 15.000 de utilizatori au folosit softul de facturare.

În urma experienței acumulate în domeniul IT, inovația a venit de la sine. Așadar, a luat naștere Facturone, prima platformă care criptează datele în cloud, mai mult decât un program de facturare online.

Este platforma care garantează siguranța stocării datelor, fără a avea grija că altcineva, în afară de posesorul contului, poate accesa datele introduse.

Program de facturare criptat

Datele sunt stocate criptat, anonim, nu se colectează log-uri, adrese de ip sau cookie-uri pentru urmărirea activității în cadrul platformei.

Facturone este o zonă privată, fără urmăritorii globali de date personale Facebook sau Google. Nu există concurență în ceea ce privește serviciile oferite, programul fiind unul bazat pe securitatea datelor, fiind în întregime criptat.

Pornind de aici, vor fi lansate noi servicii inovative, Facturone propunându-și să reinițializeze libertatea pe internet, motto-ul după care se ghidează fiind Facturone reinițializează libertatea pe internet!

Video: Ce se întâmplă în Facturone, rămâne în Facturone!

Apa Kangen in Romania

Apa Kangen alcalină este produsă de sistemele de alcalinizare și ionizare japoneze Enagic, companie cu peste trei decenii de experiență care a aprovizionat până în prezent sute de spitale și restaurante din întreaga lume, fiind producător de top al instalațiilor ionizatoare de apă alcalină.

Apa Kangen are trei proprietăți importante

1. Antioxidarea. Fiind antioxidantă, are efect anti-îmbătrânire și anti-inflamator având un ORP negativ de până la -400.
2. Micro-structura este capacitatea apei alcaline Kangen de a hidrata și de a se infiltra în organism cu o putere mult mai mare, asta deoarece ionizatoarele, prin electroniză, micșorează de 3 ori moleculele din micro-structură. Practic, apa Kangen ajunge la creier în 60 secunde, pe când apa plată în 10 minute.
3. Alcalinitatea. Apa Kangen este apă alcalină ionizată cu un pH de 9.5 și ajută sângele să neutralizeze depunerile acide, prevenind și bolile care apar ca urmare a acidității din organism. Cu cât corpul este mai acid, cu atât este mai bolnav, însă, cu cât este mai bazic, alcalin, este mai sănătos.

Aparatele de apă Kangen produc 5 tipuri de apă

1. Miraculoasa apă alcalină Kangen, cu pH alcalin de 8.5, 9 și pH 9.5
2. Apa neutră Kangen, fiind o apă plată, ce nu trece prin motorul de electroliză, cu pH 7
3. Apa de frumusețe, cu pH cuprins între 4 și 6; este denumită „de frumusețe” deoarece înlocuiește cu succes tonicele sau after-shave-ul având proprietăți astringente.
4. Apa puternic acidă, cu pH 2.7 are proprietăți dezinfectante. Folosiți-o pentru a vă igieniza uneltele de bucătărie, blatul etc. și pentru a menține suprafețele curate și sigure.
5. Apa detergent sau apa puternic alcalină, cu pH 11 care înlătură pesticidele, ierbicidele și toxinele de pe alimente. O puteți folosi pentru a curăța ustensilele din bucătărie ori poate elimina petele înlocuind cu brio detergentul.

Cum poți avea acasă propriul aparat de apă

Pentru comenzi trebuie să vizitați site-ul aparat apă Kangen și să alegeți ionizatorul potrivit nevoilor dvs. Completați formularul de comandă online sau solicitați telefonic aparatul la numărul de contact apa Kangen România 0735.55.55.05. Veți obține toate informațiile suplimentare de care aveți nevoie.
Aparatele de apă Kangen consumă puțină energie, au un aspect extrem de elegant și sunt ușor de folosit. Au o garanție de 5 ani, iar durata de viață preconizată este de 30 ani sau mai mult.

Schimbă-ți apa, schimbă-ți viața!

Curatenie profesionala – necesara in orice locuinta, chiar si in casa de vacanta

Oriunde locuieste cineva, cu siguranta este nevoie in mod regulat de curatenie. Utilizarea chiar si a unui obiect implica uzura. In cazul locuirii, exista foarte multe obiecte si nevoia de curatenie este iminenta, pana si in cazul persoanelor care trateaza totul cu mare grija in jurul lor. Interesant este ca pana si o casa care este locuita ocazional are nevoie de curatenie… pana si o casa de vacanta! Cum se explica lucrurile? In primul rand, orice locuinta are nevoie de aerisire, din o multime de motive. Este asadar nevoie de cineva care sa faca aceasta operatiune, sa ude florile etc. Paradoxal, cand aerul curat vine de afara, vine si praful, iar asta se va vedea peste doar cateva zile… Iata si nevoia ca totul sa fie sters de praf – podele si mai ales mobila, obiecte sanitare, obiecte din bucatarie, electronice si electrocasnice…

Ideal este ca pentru orice locuinta – mai ales pentru locuinta permanenta – sa apelezi la serviciile unei companii care isi dedica activitatea exact in acest domeniu. Cand colaborezi cu specialisti, nu ai nicio grija. Daca locuiesti pe litoral sau daca ai o casa ori un apartament aproape de mare, cauta o firma de curatenie care sa ofere servicii in zona. Daca locuiesti in Capitala, alege o firma de curatenie Bucuresti care sa fie capabila sa iti ofere servicii flexibile de curatenie, la costuri prietenoase. Asadar vei cauta servicii curatenie la pret mic, curatenie ieftina si totusi fara compromis la calitate. Exista asa ceva? Exista, trebuie doar sa cauti o firma cu un bun raport calitate / pret, care activeaza de destul de mult timp pe piata, dar care este deschisa la nou, are echipamente si solutii moderne, o echipa solida si recenzii bune.

Cand cauti pe internet servicii curatenie Bucuresti, fii atent(a) la toate detaliile. Este bine sa gasesti informatii despre firma respectiva si pe alte website-uri, nu numai pe website-ul sau ori pe paginile sale de pe retelele de socializare. Cauta continut natural, inclusiv in media, in ziare si pe bloguri. Pana la urma, chiar si articole publicitare daca gasesti, tot este bine: vei stii ca firma respectiva isi doreste o prezenta solida pe piata, ca investeste pentru a creste si pentru a atrage cat mai multi clienti – pe care cu siguranta va avea tot interesul sa ii fidelizeze prin servicii de inalta calitate.

In Bucuresti si in alte orase mari, exista persoane care au investit pentru a cumpara si mai multe apartamente / garsoniere sau chiar vile, pe langa locuinta proprie. Astfel, investitia este una pe termen lung si de obicei valorificata prin inchirierea acelor spatii – uneori chiar in regim hotelier, o varianta foarte rentabila inclusiv pe litoral. Cei care au astfel de proprietati pot de asemenea sa colaboreze cu o firma profesionala de curatenie – varianta ideala de fapt, pentru ca va exista un partener de incredere, o colaborare sigura pe termen lung.

Bucurie de Paşte – acţiuni în Negru Vodă şi Oituz realizate de Asociaţia United Hands Romania

În ultimele două week-end-uri, voluntarii Asociaţiei United Hands Romania au realizat acţiuni umanitare în satele Negru Vodă şi Oituz din judeţul Constanţa. Au fost distribuite fel de fel de ajutoare, de la îmbrăcăminte şi încălţăminte la produse de igienă, jucării şi produse alimentare pentru copii şi familiile lor. Încă din luna martie, Asociaţia United Hands Romania a iniţiat campanii online pentru strângerea de ajutoare, inclusiv cadouri de Paşte pentru copiii din familii sărace.

Mai întâi, la Negru Vodă au fost aduse cadouri pentru 30 de copii vulnerabili. În plus, alimente au fost duse la Biserica din localitate, acolo unde unii copii din familii modeste primesc zilnic hrană. La Oituz, au fost de asemenea distribuite cadouri pentru 35 de copii. Comunitatea locală a primit voluntarii Asociaţiei United Hands Romania cu multă caldură: îmbrăcaţi festiv, în costume populare, copiii au susţinut un spectacol de dansuri şi cântece. Aproximativ 15 familii sărace au primit îmbrăcăminte şi alimente pentru a se bucura mai mult de Sărbătorea Paştelui.

Pe data de 20 aprilie a fost organizată o acţiune specială la Negru Vodă, la Locuinţele Protejate din localitate, acolo unde există adulţi cu dizabilităţi, fără posibilităţi materiale, abandonaţi practic de către familiile lor. Pe lângă ajutoarele aduse, voluntarii Asociaţiei United Hands Romania (inclusiv adolescenţi şi tineri de la Centrul de Plasament Ovidiu din Constanţa) au oferit timp frumos petrecut cu beneficiarii din respectiva locaţie. Aceştia s-au bucurat de spectacolul de dans oferit de Trupa Astras, de pizza şi clătitele făcute împreună cu voluntarii şi de alte activităţi precum plantarea de flori şi copăcei.

„Mulţumim comunităţii locale, care a fost din nou alături de noi în acţiunile umanitare realizate în beneficiul copiilor şi adulţilor mai puţin norocoşi. Fiecare gest de ajutor contează şi ne bucurăm să aducem împreună bucurie unor persoane care au mare nevoie de această implicare a noastră. Vom iniţia în continuare astfel de demersuri şi vom sprijini alte acţiuni umanitare”, a menţionat Oana Lungu, Vicepreşedinte al Asociaţiei United Hands Romania.

Activităţile au fost realizate cu ajutorul donatorilor privaţi, persoane fizice şi juridice, printre care Stirom LTD, Baschet Club Athletic Constanta, Euxin Marine Design şi Metropolitan Constanţa.

Având misiunea asumată de a îmbunătăţi calitatea vieţii pentru cei aflaţi în suferinţă sau care se află în diverse situaţii de risc, Asociaţia United Hands Romania sprijină toate persoanele ce au nevoie de ajutor, indiferent de rasă, religie, naţionalitate sau poziţie socială. United Hands colaborează cu persoane şi organizaţii din toate mediile culturale şi etnice, fiind una dintre organizaţiile non-guvernamentale ce a reuşit să aibă continuitate în proiecte realizate în Constanţa şi în zona Dobrogea în ultimii 19 ani.

Tot mai multe siteuri, bloguri si pagini de Facebook despre Constanta

Tot mai multe siteuri, bloguri si pagini de Facebook despre Constanta

S-ar putea spune ca orasul Constanta (si judetul in general, cu statiuni turistice in special) este tot mai prezent pe internet. Nu datorita unor eforturi de promovare ale autoritatilor, ci datorita locuitorilor Constantei. Au aparut asadar numeroase bloguri legate de Constanta, website-uri de stiri, editoriale, fotografii… unele cu informatii de actualitate, altele cu informatii istorice. Exista bloguri cu tenta sociala, politica, administrativa, de mediu etc. O mare varietate de tipuri de mesaje! Este si simplu sa lansezi o publicatie / blog – citeste mai mult aici despre cum poti sa folosesti wordpress pentru a ajunge sa ai cititori in scurt timp.

Si mai multa „agitatie” online pe tema Constanta este pe Facebook si pe Instagram, cele mai utilizare retele de socializare de catre romani. Pe prima dintre ele exista numeroase pagini si foarte multe grupuri legate de Constanta, unele pe anumite categorii de subiecte, altele generaliste. Este si simplu sa dezvolti o astfel de comunitate, este de ajuns sa publici de exemplu fotografii din oras sau fotografii mai vechi – vei genera o multime de share-uri si te vei promova natural, gratuit, atrangand audienta catre tine.

Cresterea online-ului nu este intamplatoare. Presa scrisa din Constanta a slabit mult, asa cum se intampla si la nivel national. Mai exista ziare locale, insa mai putine decat la momentul de apogeu al presei scrise locale. Pana si publicatiile print din Constanta sunt, probabil, mai mult citite online decat offline… Acesta este trandul si, pe plan local, este mai simplu pentru bloguri sa ajunga in fata publicului prin prisma interactiunii crescute cu cititorii.

Ora Pământului 2019, marcată în centrele de plasament din Constanța

Copiii din cinci centre de plasament din județul Constanța vor sărbători Ora Pământului, un eveniment global ce marchează nevoia de implicare a oamenilor în protejarea mediului înconjurător, în condițiile în care poluarea ne afectează pe noi toți și poate avea consecințe grave în viitorul apropiat. Evenimentul este inițiat de Răzvan Iancu, coordonatorul voluntar al programelor „Mână cu Mână“ și „Copii cu Viitor“, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

Astfel, pe data de 30 martie 2019, între orele 20:30 si 21:30, se vor stinge cât mai multe lumini în mod simbolic și copiii vor avea, pe cât posibil, activități care nu necesită consum de energie electrică în Centrele de Plasament „Antonio“, „Micul Rotterdam“, „Delfinul“, „Ovidiu“ și Centrul de Primire a Copiilor în Regim de Urgență. Din motive de siguranță, în centrele de plasament nu se poate organiza evenimentul așa cum se poate marca în locuințele personale, însă toată ziua de sâmbătă, 30 martie, copiii vor fi încurajați să aibă activități care să necesite cât mai puțin consum de curent electric. O acțiune aparte, inclusiv cu implicarea voluntarilor, este pregătită la Centrul de Plasament „Micul Rotterdam“, unde programul include câteva dintre jocurile copilăriei precum „Statuile“, „Umbre pe perete“, „Limbo luminos“ pe melodii cântate de copii, dar și povești imaginate de ei și alte surprize.Vor fi utilizate inclusiv corzi de sărit și cercuri hula hoop, toate luminate cu leduri integrate.

În toate centrele amintite se vor aprinde lanterne, lămpi cu baterii, lasere, se vor spune povești, se va discuta pe diverse subiecte, se vor alege diverse jocuri și activități în funcție de vârsta copiilor. Educatorii din centre vor primi un material suport pe care să îl prezinte copiilor cu privire la Ora Pământului, poluarea mediului înconjurător și consecințele implicite, dar și fapte concrete pe care le putem face pentru a ajuta planeta. Cei mici vor fi provocați să vină cu idei ce pot fi aplicate de comunitate și de ei înșiși pentru reducerea poluării și protejarea mediului. Mai mult, o grupă de copii de la Centrul de Plasament „Antonio“ va participa, de Ora Pământului, și la acțiunea organizată de Mare Nostrum, intitulată „Cine n-are verde, pierde!“, în Parcul Arheologic din Constanța.

„În calitatea lor de generație responsabilă, pe viitor, pentru <a prelua planeta>, considerăm că este benefic să implicăm copiii în mișcarea Ora Pământului, o acțiune globală care poate fi văzută prin ochii lor drept un joc distractiv, o oră pe întuneric cu activități de grup. În același timp, vom avea grijă să le explicăm despre importanța protejării mediului înconjurător și reducerea poluării, despre modul în care fiecare dintre noi poate contribui, prin gesturi mici, la rezultate mărețe în domeniu“, explică Mihaela Ristea, directorul executiv al DGASPC Constanța. Campania Ora Pământului în centrele de plasament va fi o primă acțiune legată de noul program „Copii cu Viitor“, în curs de pregătire ca parteneriat public-privat, dedicat copiilor vulnerabili din județul Constanța.

„Ora Pământului este o acțiune simbolică, pretextul perfect pentru a-i implica pe copii, prin joacă, în înțelegerea necesităților cu privire la folosirea responsabilă a resurselor, fără a se face risipă, cu avantaje atât economice, cât mai ales pentru natură. Probabil, este acțiunea ideală prin care să anticipăm Copii cu Viitor, un program amplu pe care îl vom prezenta în curând comunității. Nu există viitor fără natură; viitorul copiilor are nevoie inclusiv de un mediu curat și de orașe în care să fie plăcut și sănătos să trăiești”, a precizat Răzvan Iancu, coordonator al campaniei Mână cu Mână și al programului Copii cu Viitor, ce urmează să fie lansat în colaborare cu DGASPC Constanța.

***Ora Pământului (Earth Hour) este un eveniment internațional lansat în 2007 la Sydney, în Australia. An de an, în luna martie, timp de o oră, se sting luminile în cele mai importante locuri și instituții de pe planetă. Mesajul evenimentului este menit să producă schimbarea mentalității cu privire la legătura dintre om și mediul înconjurător, prin reducerea consumului de energie, pentru a se determina mai puțin dioxid de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. De Ora Pământului se sting luminile și se opresc aparatele electronice și electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de utilizatorii individuali, cât și de instituții publice și companii. World Wide Fund for Nature Australia (WWF) este organizația care a lansat și promovat cel mai puternic Ora Pământului la nivel global, conceptul Earth Hour fiind brand înregistrat de această organizație. În 2019, se estimează că Ora Pământului se va sărbători în peste 180 de țări și teritorii.